Găsirea Vocației
200,00 lei
Găsirea Vocației este importantă deoarece mulți oameni ajung la vârsta de 30-35 de ani și nu își cunosc vocația, misiunea personală sau motivul pentru care au venit pe Pământ.
Tocmai de aceea, considerăm că este extrem de important ca omul să își găsească misiunea sau misiunile personale, cât mai repede, de la o vârstă cât mai fragedă, pentru a evita situația dezolantă în care ajunge la 35 de ani și nu știe ce caută pe Pământ.
Incapacitatea de a găsi vocația duce la o viață plictisitoare, monotonă, care conduce, nu de puține ori, la depresie.
Nu lăsa pe mâine ceea ce poți face astăzi și mergi înainte, cu un pas important în evoluția și dezvoltarea ta, alături de Intuitiv Interactiv, cât mai repede posibil.

Totodată, vorbim cu tinerii de la 12 ani, în prezența (după caz), precum și cu acordul părinților, pentru a descoperi vocația lor, un moment esențial, pentru echilibru și armonie în familie.
Precizare: activitatea se desfășoară la distanță/online.




